13 investitori și-au arătat interesul de a prelua Combinatul

8 luni în urmă 9

Tribunalul Galați a admis modificarea planului de restructurare a Combinatul și a respins, într-un alt dosar, o solicitare de anulare a planului. Deciziile permit vânzarea accelerată a activelor esențiale ale Combinatului – linii de producție, licențe și alte capacități strategice.

Activele vor fi vândute printr-o licitație internațională, transparentă, precedată de anunțuri în presa străină. Licitația se va face în mai multe etape, prima fiind prevăzută pentru 12 martie 2026, pornindu-se de la valoarea de piață a activelor, estimată la 690 de milioane de euro.

În paralel, conducerea executivă și reprezentanții sindicatului s-au întâlnit cu Comitetul interministerial pentru protejarea intereselor statului la Combinatul Siderurgic de la Galați, unde au fost discutate principalele probleme actuale.

„Reprezentanții noștri au prezentat în detaliu toate problemelor critice din prezent și au avansat posibile soluții, acum în analiza Guvernului. Referitor la veniturile salariaților, au fost oferite informații despre situația financiară critică a angajaților și despre riscurile de a pierde colegi de valoare, greu de înlocuit, cu scăderea atractivității noastre în vederea atragerii unui nou investitor. Autoritățile au în analiză nu o soluție pe termen scurt ci una pe termen mediu, care să asigure ameliorarea rapidă a situației financiare a angajaților și familiilor lor și menținerea lor în Combinat”, transmite administratorul concordatar al Combinatului „Liberty” Galați.

Articolul 13 investitori și-au arătat interesul de a prelua Combinatul apare prima dată în Reperul.

Citește tot articolul