A început construcția Centrului Integrat de Îngrijiri Paliative din Galați

6 luni în urmă 12

Lucrările pentru construirea Centrului Integrat de Îngrijiri Paliative din Galați au fost demarate, proiectul fiind destinat pacienților care suferă de boli grave, inclusiv afecțiuni oncologice în stadii avansate. Investiția, estimată la aproximativ 30 de milioane de lei, este realizată de Consiliul Județean Galați.

„Noul centru – o investiție a Consiliului Județean în valoare de aproape 30 milioane de lei – va fi o unitate cu 50 de paturi ce va funcționa într-o clădire cu 4 etaje, dotată cu peste 1.000 echipamente de ultimă generație și cele mai moderne circuite medicale în domeniul paliației. Vor fi saloane pentru două sau trei persoane, dar și cabinete medicale, saloane pentru kinetoterapie, consiliere psihologică, săli de tratament, sală de socializare, săli de așteptare etc. Este mai mult decât o investiție – este un pas esențial pentru a oferi celor aflați în suferință nu doar tratament, ci și demnitate, alinare și speranță”, a transmis Costel Fotea, președintele Consiliului Județean Galați.

Articolul A început construcția Centrului Integrat de Îngrijiri Paliative din Galați apare prima dată în Reperul.

Citește tot articolul