Având în vedere interesul recent manifestat de reprezentanții mass-media pentru activitatea de control desfășurată de ANRE cu privire la respectarea de către operatorii economici din sectorul energiei electrice și gazelor naturale a reglementărilor emise, precum și a obligaţiilor prevăzute de legislaţia naţională în domeniu, dorim să facem următoarele precizări. La momentul actual sunt în derulare un număr de 171 de acțiuni de control din care:
- 77 de acțiuni de control de tip verificare,
- 45 de acțiuni de control de tip inspecție, în baza Programului anual de control;
- 49 de acțiuni de control de tip supraveghere, în baza sesizărilor diverselor structuri din ANRE.
Printre principalele acțiuni de tip verificare, în sectorul energiei electrice, se regăsesc 18 acțiuni de control la operatori economici pentru verificarea respectării, în perioada 01.01.2023-30.10.2023, a dispozițiilor Ordonanței de urgență nr. 27/2022, respectiv:
- 6 furnizori având ca tematică de control modul de stabilire a prețului plafonat la consumatorii non-casnici; data începerii: 08.11.2023; 6 echipe de control.
- 4 furnizori având ca tematică de control respectarea prețului plafonat în ofertele-tip adresate consumatorilor de pe piețele concurențiale, SU, FUI; data începerii: 06.11.2023; 4 echipe de control.
- 4 furnizori având ca tematică de control modul de prognozare a consumului lunar și a consumului suplimentar, precum și modul de modificare a prognozei lunare a cantităților suplimentare în cazul unor diferențe mai mari de 2% între cantitatea suplimentară și cea prognozată; data începerii: 02.10.2023; 4 echipe de control.
- 4 acțiuni de control la furnizorii și traderii de energie electrică, pentru a verifica respectarea interdicției prevăzute la art. 16 alin. (7^4) din OUG nr. 27/2022, existând indicii în legătură cu vânzări succesive a unor cantități de energie electrică, în scopul vădit de a creşte prețul; data începerii: 21.11.2023; 4 echipe de control.
În ceea ce privește sectorul gazelor naturale, printre principalele acțiuni de tip verificare, se regăsesc:
- 3 acțiuni de control la furnizorii de gaze naturale privind verificarea respectării prețului final facturat de către furnizorii de gaze naturale, conform prevederilor art. 2 alin. (4) din OUG 27/2022; data începerii: 25.10.2023; 3 echipe de control.
Cu titlu de exemplu pentru gaze naturale:
Pentru luna aprilie 2023, am solicitat și primit de la cei trei furnizori de gaze naturale pentru a verifica prin metoda eșantionării un număr de cca. 3.100.000 de facturi emise pentru clienții casnici și cca. 166.000 de facturi emise pentru clienții noncasnici.
Rezultatele acțiunilor de control vor fi aduse la cunoștința opiniei publice după finalizarea acestora. Vom continua să monitorizăm respectarea prevederilor legale în vigoare pentru a remedia acele încălcări care afectează consumatorii de energie electrică și gaze naturale. (Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei)
Post-ul ANRE: 171 de acțiuni de control în desfășurare la firmele din sectorul energiei electrice și gazelor naturale apare prima dată în Vrancea24.