Astăzi s-a turnat primul strat de asfalt pe rampa dinspre Talcioc, precum și la noul sens giratoriu din zonă.
„Pentru construirea celor două rampe ale podului hobanat s-au utilizat peste 35.000 de metri cubi de material, având în vedere că ele au aproape 6 metri înălțime în zona de conectare cu podul. Astăzi se toarnă primul strat de asfalt pe rampa dinspre Talcioc, precum și la noul sens giratoriu din zonă. La cea de-a doua rampă a podului, înainte de a turna asfalt trebuie finalizate lucrările la rețelele de utilități. De asemenea, pe pod se lucrează la partea de hidroizolație, iar în perioada următoare, în funcție de condițiile meteo, se va turna asfalt și pe alte tronsoane ale Drumului de Centură”, a precizat Costel Fotea, președintele Consiliului Județean Galați.




Articolul Avansează lucrările la podul hobanat apare prima dată în Reperul.