Planul Național de Redresare și Reziliență conține și o secțiune importantă dedicată împăduririi. În plan național, proiectele sunt supervizate de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, iar în teritoriu se ocupă Gărzile Forestiere. Cei interesați au început să depună proiecte pentru împădurire, fondurile fiind nerambursabile sută la sută. La nivelul Gărzii Forestiere Focșani s-au depus mai multe proiecte, până acum fiind verificate și aprobate 53 de proiecte de împădurire, pentru o suprafață totală de 437,04 hectare, în valoare de 14.636.216,36 euro. ”Am avut o ședință de lucru pe tema împăduririlor terenurilor agricole prin măsurile de sprijin din cadrul PNRR, la care au participat proiectanți și diriginți de șantier. Au fost discutate problemele întâmpinate până în prezent, s-au identificat soluții și s-a stabilit procedura de urmat la înființarea plantațiilor și recepționarea lucrărilor de împădurire. Garda Forestieră Focșani este instituția abilitată să verifice și să transmită către MMAP propunerile pentru încheierea contractelor de finanțare pentru proiectele de împădurire a terenurilor agricole de pe raza de activitate, respectiv județele Vrancea, Buzău, Brăila, Galați, Vaslui și Tulcea, și să verifice ulterior dacă beneficiarii au respectat condițiile asumate prin contractul de finanțare.”, a precizat Virgil Anton, inspectorul șef al Gărzii Forestiere Focșani.
Cele mai multe proiecte depuse până acum sunt pentru împădurirea suprafețelor din zone de câmpie. Cei care doresc să aplice pentru astfel de proiecte trebuie să aibă la dispoziție o suprafață compactă de minimum 0,5 hectare. Odată aprobat un proiect, beneficiarul se poate apuca de treabă. Lucrările vor fi decontate în etape, pe măsură ce le finalizează și sunt verificate și avizate de specialiștii Gărzii Forestiere.
Post-ul Bani europeni pentru împădurire. Garda Forestieră Focșani a aprobat, deja, peste 50 de proiecte apare prima dată în Vrancea24.