CAMPIONII CONCURSULUI “CUPA DUNĂRII”, 2025

1 an în urmă 9

Săptămâna trecută s-a desfășurat la Galați Concursul Național “Cupa Dunării”, competiție de tenis rezervată jucătorilor ce au împlinit vârsta de 30 de ani.

Peste 80 de jucători, din 12 județe, au fost prezenți pe tablourile competiției de dublu. Tenismenii s-au întrecut în probe de dublu bărbați, dublu femei și dublu mixt, oferind un adevărat spectacol pe terenurile bazelor sportive Atlas și Arcada.

Printre câștigătorii ediției de anul acesta am remarcat performanța obținută de sportiva gălățeancă, Oana Ionescu, câștigătoare a probei de dublu mixt +30, alături de Stelian Constantin din Bucuresti. Un alt tenismen din Galați, Alin Racoviță, a reușit să se impună în proba de dublu bărbați +40, alături de Boros Iosif, sportiv legitimat la CS Marc Tenis, Gherla. De asemenea, Galațiul a oferit echipa cea mai “experimentată”. Lungu Ghiță și Alexandru Ivașcu, sportivi trecuți de vârsta de 80 de ani, au făcut echipă în proba de dublu bărbați +70, tabloul fiind câștigat de brăilenul Ilie Valeriu, care l-a avut coechipier pe Mihai Geantă (CS Tenis CON Slobozia). În proba de dublu bărbați +50, echipa formată din jucătorii brăileni Cătălin Condei – Radu Verdeș a reușit să câștige locul 1.

Concursul de tenis “Cupa Dunării” a fost organizat de Clubul Sportiv Atlas împreună cu Federația Română de Tenis și a fost cofinanțat de Primăria Municipiului Galați. Sponsori: Arcada Company, Adquest, Union Jack, Golden Events, Top Store, Restaurant La Cosoreanu. Accesul publicului a fost gratuit.

Articolul CAMPIONII CONCURSULUI “CUPA DUNĂRII”, 2025 apare prima dată în Reperul.

Citește tot articolul