Cantină modernă pentru bunici

9 luni în urmă 8

Primăria municipiului Galați informează că a lansat în licitație contractul pentru modernizarea clădirii din Str. Traian nr. 203 B, unde va funcționa o cantină destinată persoanelor vârstnice.

Contractul cu fonduri europene pentru obiectivul „Consolidarea și eficientizarea energetică – Căminul pentru Persoane Vârstnice „Ștefan cel Mare și Sfânt” Galați, Corp C1, Str. Traian nr. 203 B – execuție lucrări” are o valoare estimată de 5,5 milioane de lei fără TVA, iar ofertele pot fi depuse până pe 19 ianuarie 2026.

Principalele lucrări presupun: consolidarea, anveloparea, înlocuirea tâmplăriei, realizarea unor lucrări de recompartimentare a spațiului etc.

Astfel, la finalul implementării proiectului, imobilul situat în strada Traian 203B din municipiul Galați va avea destinația de cantină pentru persoanele în vârstă, fiind compartimentată corespunzător: sală de mese bucătărie, cameră tehnică, cameră frigorifică, spațiu depozitare, depozit legume, spălător, depozitare veselă, vestiar personal, grup sanitar etc.

Proiectul cu fonduri europene „Consolidarea și eficientizarea energetică – Căminul pentru Persoane Vârstnice «Ștefan cel Mare și Sfânt» Galați, Corp C1, Str. Traian nr. 203 B” are o valoare de 7.826.196,49 lei, din care valoarea totală eligibilă reprezintă circa 4,7 milioane de lei.

Perioada de implementare a proiectului este de 24 de luni. Proiectul este finanțat prin Programul Regional Sud-Est 2021-2027.

Articolul Cantină modernă pentru bunici apare prima dată în Reperul.

Citește tot articolul