La revenirea naționalei în țară, Neagu (35 de ani) a confirmat că se retrage de la prima reprezentativă. O decizie așteptată de toată lumea, în condițiile în care, înaintea Mondialului, „Cris“ anunțase că acesta va fi ultimul turneu final de acest fel pentru ea. Asta după ce, anul trecut, ea anunțase că a jucat în ultimul ei European.
Așadar, după o carieră începută în 2006 sub tricolor, Cristina se retrage cu un bronz mondial (2015) și un bronz european (2010) în palmares, plus un bronz cucerit, în 2006, cu naționala de tineret la Mondiale. La nivel individual, Neagu a fost de patru ori cea mai bună jucătoare a lumii (2010, 2015, 2016 și 2018). CV-ul ei include și o mulțime de alte recorduri și trofee, atât la națională, cât și la echipele de club.
Deși s-a retras de la prima reprezentativă, Neagu va continua să joace pentru CSM București, pentru un salariu de peste 20.000 de euro pe lună, contractul ei fiind prelungit de curând până în vara anului 2025.
Cristina Neagu, declarațiile pe scurt, la revenirea în țarăUn alt turneu final ratat, nu ne-am îndeplinit obiectivul. Ne doream să fim măcar în sferturi, să accedem la turneul preolimpic, ăsta era obiectivul.
Dezamăgirea e foarte mare. Și pentru mine e foarte mare, pentru că nici n-am putut să joc la acest turneu. M-am accidentat, am făcut tot posibilul să mă recuperez, dar n-am reușit. Am încercat, pentru că știam cât de important era meciul cu Germania. Am încercat, dar n-am putut.
Ne-am abonat cumva la locul 12. Am avut o jucătoare senzațională, pe Lisa (n.r. - Eliza Buceschi) și tot am terminat pe locul 12.
Eu îmi anunț oficial retragerea de la echipa națională, dacă nu mai sunt șanse să ajungem la turneul preolimpic. Au fost 17 ani în care am jucat pentru echipa națională, în care am dat totul pentru echipa națională. Ce am reușit, mult, puțin… Două medalii, niște locuri patru și cinci. Dacă a fost mult sau puțin ne va spune timpul.
Eu am spus dinainte că e ultimul Campionat Mondial pentru mine și că-mi doresc să ajung la Jocurile Olimpice. Ar fi fost ceva extraordinar pentru cariera mea internațională. Luasem decizia dinainte.