Doi prim-vicepreședinți pentru PNL Galați

2 ani în urmă 14

George Scarlat, senator PNL, și Lucian Costin, primarul municipiului Tecuci, sunt cei doi prim-vicepreședinți ai filialei PNL Galați. Desemnarea acestora a fost făcută vineri, în cadrul noului Birou Politic Județean. Dacă în cazul senatorului George Scarlat este vorba despre o reconfirmare, în ceea ce-l privește pe edilul tecucean, Lucian Costin, acesta a declarat că este onorat pentru noua funcție politică în care a fost ales.

„Biroul Permanent Județean al PNL Galați a votat pentru numirea mea în funcția de prim-vicepreședinte al organizației. Este o nouă responsabilitate care mă onorează. PNL Galați are un potential imens, iar dacă la Tecuci am reușit, sunt convins că putem ”exporta” acest model de reușită și în foarte multe alte localități din județ. Obiectivele noastre rămân clare și ferme: câștigarea alegerilor prezidențiale și un scor cât mai bun la parlamentare. Le mulțumesc colegilor mei pentru votul de încredere acordat”, a declarat în exclusivitate pentru Reperul.ro Lucian Costin, primarul municipiului Tecuci.

Articolul Doi prim-vicepreședinți pentru PNL Galați apare prima dată în Reperul.

Citește tot articolul