Fragmente ale unui obiect, posibil o dronă, au fost descoperite marți dimineață pe un teren arabil din Insula Mare a Brăilei, în dreptul localității Gropeni. Ministerul Apărării Naționale anunță că nu au fost înregistrate victime sau pagube materiale, iar sistemele radar nu au indicat o pătrundere neautorizată în spațiul aerian al României.
„În dimineața zilei de marți, 29 septembrie, Ministerul Apărării Naționale a fost informat cu privire la descoperirea unor fragmente ale unui obiect, posibil dronă, căzut pe un teren arabil din Insula Mare a Brăilei, în dreptul localității Gropeni, județul Brăila. Incidentul a fost semnalat autorităților în cursul nopții, prin apel la 112, de către un cetățean care a comunicat despre căderea unui obiect, urmată de producerea unui incendiu care s-a stins, fără a produce victime sau pagube materiale. Echipe ale Ministerului Afacerilor Interne și Serviciului Român de Informații au ajuns la fața locului și au securizat perimetrul, urmând ca acestea să cerceteze fragmentele identificate.
Articolul Fragmente de dronă descoperite în județul Brăila apare prima dată în Reperul.

1 săptămâna în urmă
6







Romanian (RO) ·