Ministrul Apărării Naționale, Angel Tîlvăr (senator PSD Vrancea), face parte din delegația guvernamentală condusă de premierul Marcel Ciolacu, aflată în vizită în Statele Unite ale Americii. Unul dintre punctele vizitei l-a reprezentat întâlnirea de la Pentagon, cu Secretarul Apărării al SUA, Lloyd Austin III. Oficialii celor două guverne au discutat despre consolidarea legăturilor româno-americane în domeniul apărării.
”În centrul întrevederii noastre a fost cooperarea bilaterală în materie de apărare și contribuția esențială a SUA la securitatea regiunii Mării Negre, pe flancul estic al #NATO. Am mulțumit omologului meu pentru sprijinul ferm al Statelor Unite pentru regiunea noastră, subliniind importanța prezenței trupelor și tehnicii americane pe teritoriul României. Totodată, am exprimat aprecierea noastră pentru sprijinul acordat de către SUA la înființarea Centrului European de Instruire F-16, la Fetești. Acest centru va accelera pregătirea piloților români și va permite și instruirea piloților din state aliate și partenere, inclusiv Ucraina.
Am discutat și despre eforturile comune pe care le fac România, Turcia și Bulgaria, ca aliați #NATO, pentru înlăturarea pericolului minelor marine care plutesc în derivă în Marea Neagră.
De asemenea, am prezentat măsurile pe care le-am luat pentru modernizarea Armatei României, un demers extrem de important în actualul context de securitate. Am subliniat, totodată, unitatea și determinarea noastră comună în susținerea Ucrainei în fața războiului de agresiune condus de Federația Rusă, dar și în eforturile de a asigura stabilitatea Republicii Moldova, în fața provocărilor hibride din partea Moscovei.”, a declarat ministrul Apărării Naționale, Angel Tîlvăr.
Post-ul Ministrul Apărării Naționale, Angel Tîlvăr, întrevedere la Pentagon cu Secretarul Apărării din SUA apare prima dată în Vrancea24.