Pe 2 noiembrie 2024, în jurul orei 16.00, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Galați au intervenit la un accident rutier produs la intersecția străzii Brăilei cu bulevardul George Coșbuc, din municipiul Galați.
„Din cercetările efectuate, aceștia au stabilit că un autoturism, condus de un bărbat, în vârstă de 25 de ani, din Galați, care se deplasa pe strada Regiment 11 Siret, din direcția bulevardului Marea Unire, când a ajuns în intersecția menționată, ar fi efectuat viraj la stânga, pentru a intra pe strada Brăilei, și ar fi intrat în coliziune cu o motocicletă, condusă de un tânăr de 24 de ani, din Brăila, care se deplasa pe bulevardul George Coșbuc, dinspre strada Mihail Kogălniceanu, către bulevardul Marea Unire”, au precizat reprezentanții IPJ Galați.
În urma impactului, conducătorul motocicletei a fost rănit, acesta fiind preluat de echipajul medical sosit la fața locului și transportat la spital, în vederea acordării de îngrijiri de specialitate.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Polițiștii au deschis un dosar penal în acest caz pentru vătămare corporală din culpă, cercetările fiind continuate pentru stabilirea împrejurărilor exacte în care a avut loc accidentul și luarea măsurilor legale.
FOTO Facebook/ Grupul Șoferilor din Galați
Articolul Motoclist rănit în urma unui accident rutier apare prima dată în Reperul.

1 an în urmă
18








Romanian (RO) ·