Este vorba despre o angajată, în vârstă de 58 de ani, care a intrat în greva foamei după ce a aflat că va fi, din nou, concediată. Femeia fusese recent reîncadrată la școală, în baza unei hotărâri judecătorești, după ce fusese concediată în urmă cu doi ani. Era angajată ca fochist, dar postul a fost desființat. Femeia susține că va fi iar dată afară deoarece a criticat mereu toate neregulile din școală. Atât conducerea școlii, cât și reprezentanții Inspectoratului Școlar susțin că totul s-a făcut conform legii.
Gabriela Silvia Bordei a aflat că în Consiliul de Administrație al școlii s-a votat schimbarea organigramei, care înseamnă desființarea postului de fochist pe care îl ocupa. Femeia susține că, inițial, era angajată ca muncitor, nu doar ca fochist și, de-a lungul vremii, a avut și alte atribuții – a fost paznic, femeie de serviciu.
Directoarea școlii din localitate, Iuliana Călin, susține că nu are nimic personal cu femeia, pur și simplu, potrivit legii, nu mai este necesar de un angajat ca fochist. Conducerea regretă decizia de intrare în greva foamei a angajatei, ba chiar a fost anunțat Serviciul de Ambulanță.
Reprezentanții sindicatului la care este membră grevista sunt de părere că măsura luată de școală arată că se dorește îndepărtarea cuiva incomod care reclamă peste tot nereguli.
Reprezentanții Inspectoratului Școlar cunosc situația și transmit că au acționat potrivit legii, dar nu pot interveni peste o hotărâre a consiliului de administrație dintr-o școală.
Articolul O angajată a școlii din Vânători a intrat în greva foamei apare prima dată în Reperul.

1 an în urmă
11







Romanian (RO) ·