Polițiștii rutieri continuă activitățile de informare privind modificările legislative din luna iulie a.c..În cadrul filtrelor rutiere instituite pentru depistarea conducătorilor auto care încalcă regimul legal de viteză sau aleg să conducă vehicule după ce au consumat băuturi alcoolice sau substanţe psihoactive, polițiștii rutieri verifică atât documentele personale, cât și cele ale autoturismelor, iar conducătorii auto sunt testați cu aparatele din dotare pentru depistarea eventualei prezențe în organism a alcoolului ori a substanțelor psihoactive. Astfel, în ultimele 24 ore au fost legitimate peste 160 de persoane și au fost verificate 113 vehicule. De asemenea, 58 de conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest și aparatele din dotare pentru a stabili posibila prezență a substanțelor psihoactive.
Pe linie preventivă, polițiștii rutieri informează conducătorii auto cu privire la noile modificări aduse prin Legea 213/2023 care se referă la faptul că, în cazul în care, o persoană conduce fără drept, sub influența băuturilor alcoolice ori a substanțelor psihoactive și provoacă un accident rutier soldat cu decesul victimei, va fi condamnată la închisoare, cu executare. (Sursa: IPJ Vrancea)
Post-ul Peste 100 de vehicule verificate de polițiști în ”Operațiunea Blocada” apare prima dată în Vrancea24.