Peste 300 de persoane îmbrăcate în ii și costume populare au participat la Berești la un amplu eveniment dedicat promovării portului tradițional românesc și valorilor autentice ale comunității locale, organizat în preajma Zilei Universale a Iei, sărbătorită anual pe 24 iunie.
Manifestarea, organizată de Primăria orașului Berești în colaborare cu Parohia Berești Târg și Casa de Cultură Berești, a reunit localnici de toate vârstele într-o atmosferă de sărbătoare, menită să pună în valoare patrimoniul cultural și tradițiile românești.
Evenimentul a inclus o expoziție de ii și cămăși tradiționale provenite din diferite perioade istorice, precum și obiecte vechi care ilustrează viața și obiceiurile de altădată. Expoziția a fost realizată cu sprijinul locuitorilor orașului, care au contribuit cu piese autentice din patrimoniul familial.
Programul artistic a fost susținut de ansambluri folclorice din Berești, Rădești, Cavadinești și Brătulești, oferind publicului momente reprezentative pentru folclorul zonei. Unul dintre cele mai apreciate momente ale serii a fost recitalul Corului cadrelor didactice de la Liceul Tehnologic „Paul Bujor”, care a interpretat cântece tradiționale vechi, emoționând participanții.
La finalul manifestării, cei prezenți au fost invitați să servească gogoși și limonadă, într-un cadru de convivialitate și comuniune.
„Mă bucur că am avut prilejul să văd atâta lume frumoasă la un loc. Acest tip de evenimente ne umplu sufletul de bucurie și, totodată, suntem fericiți că putem duce mai departe tradițiile”, a declarat primarul orașului Berești, Mihai Lucian Bejan.
Preotul Cristian Petrișor Herescu a evidențiat dezvoltarea constantă a proiectului cultural și spiritual.
„Iată-ne la a doua ediție desfășurată la Casa de Cultură. Este un eveniment pornit din curtea bisericii, din dorința de a veni la liturghie îmbrăcați în ie, care capătă amploare de la an la an și ne bucură inimile”, a afirmat acesta.
Articolul Peste 300 de persoane au sărbătorit Ziua Iei la Berești apare prima dată în Reperul.

3 luni în urmă
11

















Romanian (RO) ·