Scandal în trafic

7 luni în urmă 13

Un tânăr de 22 de ani din municipiul Galați a fost prins conducând un autoturism deși avea dreptul de a conduce suspendat, a fugit de polițiști în momentul în care i s-a făcut semnalul regulamentar de oprire și a refuzat atât testarea cu aparatele din dotare, cât și recoltarea de mostre biologice la unitatea medicală.

Incidentul a avut loc în noaptea de 28 februarie 2026, în jurul orei 00:40, pe strada Roșiori, în apropierea intersecției cu strada Melodiei. Un echipaj din cadrul Secția 1 Poliție Galați, aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a observat autoturismul al cărui șofer manifesta un comportament agresiv în trafic.

„În fapt, la data de 28 februarie 2026, în jurul orei 00:40, un echipaj de poliție din cadrul Secției 1 Poliție Galați, aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe strada Roșiori din municipiul Galați, în apropierea intersecției cu strada Melodiei, a observat un autoturism al cărui conducător auto manifesta un comportament agresiv în trafic. Polițiștii au efectuat semnalul regulamentar de oprire, moment în care persoana aflată la volan, respectiv tânărul de 22 de ani, ar fi deschis portiera stânga-față, ar fi coborât din autoturism și ar fi fugit pe o alee din apropiere. Acesta a fost urmărit, oprit și imobilizat de polițiști după câțiva metri.

În urma verificărilor efectuate în bazele de date ale Poliției Române, s-a stabilit că tânărul figurează cu dreptul de a conduce suspendat. De asemenea, autoturismul condus de acesta nu avea poliță RCA valabilă și avea inspecția tehnică periodică expirată. Conducătorul auto a refuzat testarea cu aparatele din dotarea poliției, fiind condus la o unitate medicală în vederea recoltării de mostre biologice, unde a refuzat și această procedură. Cercetările sunt continuate de polițiști, sub coordonarea unității de parchet competente, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-au produs faptele”, transmite IPJ Galați.

Articolul Scandal în trafic apare prima dată în Reperul.

Citește tot articolul