Scandal întrerupt de intervenția polițiștilor

6 luni în urmă 11
În urma apariției în spațiul public online a unor imagini în care doi polițiști imobilizează o femeie, Compartimentul Relații Publice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Galați este abilitat să comunice următoarele:
„La data de 26 martie 2026, polițiștii din cadrul Postului de Poliție Ghidigeni se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, în localitatea Negrilești, unde desfășurau activități de sancționare a unui conducător auto, fiind staționați în fața unui local din comună. În acest context, o femeie, de 53 de ani, din aceeași localitate, cunoscută în comunitate cu afecțiuni psihice și aflată în stare de ebrietate, a ieșit din local și a început să provoace scandal, nemulțumită de măsura aplicată conducătorului auto. Aceasta a adresat injurii polițiștilor, a manifestat un comportament agresiv față de aceștia și s-a așezat pe partea carosabilă, obstrucționând traficul și continuând manifestările turbulente, acțiuni care nu sunt surprinse în imaginile difuzate.
Polițiștii au îndepărtat-o de pe partea carosabilă, însă femeia a continuat să provoace scandal și să adreseze injurii. Întrucât comportamentul acesteia nu a încetat, iar situația risca să degenereze, s-a procedat la imobilizarea și încătușarea sa, în conformitate cu prevederile legale. Măsura imobilizării prin încătușare a avut și scopul de a limita mișcările persoanei, pentru a permite transportul în condiții de siguranță la sediul unității de poliție, având în vedere și starea de agitație manifestată anterior. Precizăm faptul că imaginile apărute în spațiul public surprind exclusiv momentul încătușării, fără a reda întregul context și comportamentul anterior al femeii, care a impus luarea acestei măsuri. Femeia a fost condusă la sediul poliției, unde a fost sancționată contravențional pentru provocarea de scandal”, informează IPJ Galați.

Articolul Scandal întrerupt de intervenția polițiștilor apare prima dată în Reperul.

Citește tot articolul