Blocul Național Sindical informează, prin Federația Agrostar, afiliată la BNS, că astăzi, 11.12.2023, seria protestelor spontane ale salariaţilor Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură – Centre Judeţene, membri ai Sindicatului Național APIA a continuat. Astfel între orele 10.00 și 12.00 activitatea APIA în țară a fost întreruptă.
Ȋn urma numeroaselor promisiuni care nu s-au concretizat, în prag de sărbători, salariaţii APIA – Centre Judetene, au hotărât să iasă în faţa Centrelor Locale şi Centrelor Judeţene pentru a-şi manifesta nemulţumirea cu privire la discriminarea dintre ei şi APIA Aparat Central raportat la salarizare, motivaţia fiind aceea că deşi obiectul de activitate este acelaşi, salarizarea este diferită. Personalul din teriroriu al Agenției beneficiază în acest moment de drepturi salariale mai mici comparativ cu personalul din Aparatul Central APIA, iar cerința salariaților APIA din teritoriu este să beneficieze de salarii similare cu cele ale colegilor din aparatul central APIA, astfel îndreptându-se eroarea făcută odată cu aplicarea legii salarizării 153/ 2017. Seria acţiunilor de proteste va continua în zilele urmatoare, luându-se în calcul deplasarea la Bucureşti şi pichetarea MADR până la rezolvarea acestei solicitări. (sursa: Blocul Național Sindical)
Post-ul Și angajații centrelor APIA își întrerup activitatea timp de două ore, zilnic, în semn de protest apare prima dată în Vrancea24.