Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați a deschis oficial cursurile pentru anul universitar 2025–2026, întâmpinând peste 14.000 de studenți la programele de licență, masterat și doctorat, dar și aproximativ 4.000 de cursanți înscriși în programe educaționale complementare, precum formarea continuă, conversia profesională sau studiile postuniversitare.
Cu 15 facultăți și o ofertă educațională în continuă diversificare, instituția de învățământ superior rămâne principalul pol academic din sud-estul României. Cea mai recent înființată dintre facultăți este Facultatea de Științe ale Educației, menită să susțină excelența în formarea cadrelor didactice și în dezvoltarea educațională a regiunii.
În deschiderea noului an universitar, rectorul Universității, prof. univ. dr.ing. Marian Barbu, a transmis un mesaj de încredere:
„Ne dorim să ne dezvoltăm în mod sustenabil, să rămânem cea mai importantă universitate din sud-estul României și să ne poziționăm clar ca o universitate regională, cu impact în comunitate și în mediul economic.”
Cadrele didactice le-au urat bun venit celor peste 5.000 de studenți în anul I, transmițându-le un mesaj de încurajare: „Vă dorim un an universitar cu pace, sănătate, noroc și realizări profesionale notabile. Alegeți să creșteți, să descoperiți și să construiți viitorul pe care vi-l doriți!”
Articolul Start de an universitar la U.D.J.G. apare prima dată în Reperul.

1 an în urmă
11













Romanian (RO) ·