TRANSFER POLITIC: 500 DE MEMBRI PMP, LA PNL GALAȚI

2 ani în urmă 39

Aproximativ 500 de membri ai Partidului Mișcarea Populară au ales să se înscrie în filiala locală a PNL Galați. Mișcarea politică vine pe fondul procesului existent prin care Cristian Diaconescu a contestat în instanţă realegerea lui Eugen Tomac în funcţia de preşedinte al partidului. Miza procesului e importantă, în condiţiile în care Eugen Tomac încă nu e recunoscut că preşedinte al PMP din punct de vedere juridic.

Odată cu transferul membrilor PMP Galați în filiala județeană a PNL, liberalii se „îmbogățesc” si cu cei 10 consilieri locali din Mișcarea Populară.

Cristina Constandanchi, președinte interimar al organizației județene PMP Galați, a declarat pentru Reperul.ro că și-a prezentat demisia din funcția pe care o deținea în interiorul partidului, pentru un transfer politic la PNL Galați: “contextul politic local nu-mi oferă o altă opțiune pentru a continua într-o formulă de dreapta, care să semene cu ce am ales în 2018. Am încercat să rămân Om în această lume «încâlcită» a politicii și m-am dedicat tuturor celor care au crezut în mine. Toți cei care își asumă «o cruce» politică și-o asumă pentru oameni și nu pentru interese personale meschine. Nu-mi doresc funcții, nu doresc să mai candidez pentru nici o funcție, vreau doar să lupt pentru un strop de mai bine celor care încă mai cred că ne va putea fi mai bine în viitor”, a declarat Cristina Costandachi.

În luna aprilie a anului trecut, fostul președinte al PMP Galați, Cătălin Cristache, împreună cu consilierii Dumitru Ișfan și Ionel Stan anunțau plecarea din partid pentru a se alătura echipei PSD Galați.

 

Articolul TRANSFER POLITIC: 500 DE MEMBRI PMP, LA PNL GALAȚI apare prima dată în Reperul.

Citește tot articolul