Au rămas mai puțin de zece zile până la alegerile care vor desemna rectorul Universității „Dunărea de Jos”, iar cei doi candidați înscriși se află în plină campanie de prezentare a proiectelor manageriale cu care vor să obțină voturile din data de 14 decembrie. Chiar dacă are în spate patru ani de experiență în această înaltă poziție academică, profesorul dr. ing. Lucian Puiu Georgescu a subliniat la Reperul TV că funcția de rector este, fără îndoială, cea care i-a adus cele mai mari satisfacții profesionale.
„Mă implic foarte puternic în lucruri pe care le știu sau în care am încredere. Evit să mă implic în lucruri pe care nu le știu, dar dacă sunt obligat să o fac, pun mâna pe carte, citesc și mă documentez cu foarte mult timp înainte de a mă implica în lucruri pe care nu le știu. E un risc să-ți dai cu părerea asupra lucrurilor pe care nu le știi pentru că te faci de râs și dezamăgești. Nu-mi place să dezamăgesc. Dacă am promis ceva, o fac. Aprofundez ce știu, învăț ce nu știu. (…) În afară de faptul că trebuie să te dedici și s-o faci cu multă competență și citind tot timpul, încercând să lucrezi sau să intri pe domenii pentru care nu ești neapărat pregătit din punct de vedere profesional, un lucru esențial este să îți placă ceea ce faci. Era un joc de cuvinte „este aproape imposibil să faci ce-ți place, dar e foarte important să îți placă ceea ce faci”. Mie îmi place ce fac. Chiar o fac cu plăcere, cu dăruire. Așa am făcut întotdeauna lucrurile, dar îmi place ce fac și nu aș da funcția asta (n.r. funcția de rector al Universității „Dunărea de Jos”) pentru alta, indiferent în ce loc”, a declarat prof. dr. ing. Puiu Lucian Georgescu la Reperul TV.
Articolul (VIDEO) L. Georgescu: „E esențial să-ți placă ceea ce faci!” apare prima dată în Reperul.